Corectitudinea financiara – secretul unui agribusiness de succes

pamant-de-flori

“Cu o traditie de 20 de ani in agricultura, producatorul si comerciantul autohton de seminte ITC din Popesti Leordeni reuseste sa se mentina pe piata inregistrand de la an la an cresteri ale cifrei de afaceri, vanzarilor si profitului.

Compania si-a crescut in 2012 cifra de afaceri cu 25% datorita avansului vanzarilor de seminte si pesticide. Si profitul a crescut, insa doar cu 12%, fiind influentat de intrarea in insolventa a clientilor neincasati si trecerea acestora pe pierderi, spune Gheorghe Nedelcu, directorul general al companiei si principalul asociat.”

Pasiunea pentru agricultura si cercetare au fost factorii care l-au facut cunoscut pe Gheorghe Nedelcu ca militant in domeniu.

“Numai o agricultura performanta poate valorifica potentialul Romaniei. Si, poate avea efecte benefice atat asupra economiei tarii, cat si asupra eficientei activitatilor din acest domeniu”, declara directorul general Gheorghe Nedelcu.

Compania ITC este ameliorator, producator si comerciant de seminte, importator si distribuitor de pesticide, dar si producator de ingrasaminte foliare.
Principalele probleme ale pietei locale cu care se confrunta ITC raman, insa, introducerea sistemului de credit furnizor pana la recoltare de catre firmele mari si lipsa asigurarilor agricole reale. Prin introducerea creditelor pana la recoltare, durata de recuperare a investitiilor este foarte lunga.

 

Slider porumb despre noi- ITCseeds

“Investim timp de un an de zile pentru obtinerea productiei de seminte, oferind credit furnizor. In cazul in care fermierul este afectat de o calamitate, dificultati de plata sau faliment, creditul nu mai poate fi rambursat. Si, suntem obligati la randul nostru sa apelam la credite bancare, care sunt foarte scumpe. Asta in conditiile in care profitul se reinvesteste in societate”, ne-a explicat directorul general.

In ceea ce priveste problema asigurarilor, Gheorghe Nedelcu considera ca legea nu protejeaza asiguratul. Si, in general, societatile de asigurari nu platesc daunele sau sumele oferite sunt infime.

ITC este prima firma cu capital privat integral romanesc (5152310 RON) cu program propriu de cercetare, infiintat inca din 1994. ITC a inceput programul de cercetare cu material genetic (linii de floarea soarelui) cumparate de la Universitatea Americana Dakota de Nord. Tot atunci compania a devenit membra a Federatiei Internationale a Semintelor.

Treptat, societatea si-a atras parteneri in ameliorarea de seminte. Producand si comercializand diferite soiuri de orz pentru bere, grau, hibrizi de porumb, floarea soarelui, rapita si mustar. Atat soiuri proprii adaptate perfect la conditiile tarii noastre (rapita, floarea soarelui, soia nemodificata genetic, mustar), cat si soiuri apartinand partenerilor.

In ultimii ani, ITC si-a extins activitatea si in domeniul pesticidelor si al ingrasamintelor.

ITCseeds Ingrasaminte

In prezent, ITC este importator direct pentru o gama variata de insecticide, fungicide si erbicide. Dar si producator de ingrasaminte foliare si stimulenti naturali de crestere, ce vor fi pe piata din anul 2014. Compania colaboreaza atat cu producatori de pe piata interna, cat si cu cei de pe piata externa. In prezent activitatea de cercetare s-a extins de la ameliorarea semintelor la aplicarea de tehnologii care sa duca la cresterea semnificativa a productiei.

Asociatii ITC isi administreaza afacerea, pornind de la principiul beneficiului reciproc in relatia cu clientii.

“Seriozitatea, calitatea si competitivitatea sunt concepte care ne definesc”, spune, fara falsa modestie, directorul general al societatii. Achitarea datoriilor catre bugetul de stat sau catre furnizori fiind un principiu de la care nu se abate niciodata.

Anul trecut, vanzarile din productie au crescut cu 23% pe segmentul de seminte si cu 20% pentru pesticide, comparativ cu 2011.

Desi vanzarile de pesticide au mers bine anul trecut, Gheorghe Nedelcu care este si presedintele AMSEM (Asociatia Amelioratorilor, Producatorilor si Comerciantilor de Samanta si Material Saditor din Romania), si vicepresedintele Asociatiei Fermierilor din Romania, este ingrijorat de efectele negative ale interdictiei europene privind utilizarea neonicotinoidelor, pesticide considerate daunatoare populatiilor de albine, introdusa anul acesta.

Potrivit domniei sale, cei mai afectati vor fi utilizatorii acestora (fermierii). Care vor inregistra pierderi semnificative ale productiei, dar si economia tarii, daca autoritatile nu vor reusi sa obtina o derogare de la Uniunea Europeana, pentru o perioada de tranzitie de cativa ani.

ITC este o intrepindere mijlocie avand 54 de angajati permanenti carora li se adauga personalul sezonier in timpul insamantarilor si recoltelor.

 

Multumim bursa.ro pentru articolul din sectiunea ” Agricultori de seama”. Il puteti citi in varianta originala aici.